Captură Fox26

Copil cu sindromul Down

Un băiețel cu sindromul Down, în vârstă de șase ani, este vizat de o anchetă privind terorismul, după ce un profesor suplinitor a sunat la poliție, afirmând că Mohammad Suleiman ar fi pronunțat, în mod repetat, cuvintele „Allah” și „boom”.

 

Pe de altă parte, părinții băiețelului, care locuiesc în orașul texan Pearland, situat la 32 de kilometri din Houston, susțin că nu poate fi adevărat, întrucât copilul „nu vorbește deloc” și are „abilitățile mentale ale unui copil de un an”, informează The Independent.

Tatăl copilului mărturisește că, de la denunțul profesorului, familia sa a trecut printr-un chin, din cauză că sunt cercetați atât de poliție, cât și de serviciile sociale.

„Ultimele trei sau patru săptămâni au fost cele mai dificile din viața mea. Soția și copiii mei au plâns câteva zile. Le-am spus că totul este în regulă. Mohammed s-a născut cu sindromul Down și are nevoie de îngrijiri tot timpul. Ei susțin că fiul meu este un terorist. Este stopid, aceasta este discriminare. Nu una implicită, cu discriminare 100%”, a mărturisit Maher Suleiman, pentru Fox26.

Citește și


Tânără de origine musulmană, împiedicată să intre în McDonald’s, din cauză că avea capul acoperit

La momentul la care a sunat la poliție, profesorul suplinitor lucra la Școala Primară CJ Harris. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Educație a precizat că nu poate oferi informații despre elevi, din cauza legislației care impune dreptul la viață privată.

Totodată, Departamentul de Poliție din Pearland a precizat că a încheiat ancheta și că nu vor fi luate măsuri suplimentare, însă investigația Departamentului pentru Protecția Copilului continuă.



Copil cu sindromul Down

Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer